Iata ce spunea Vasile Parvan in 1919,la sfarsitul primului razboi mondial...
"Întreaga viată e murdărită de egoism, de interesul brutal, de utilitar. Milioane în jurul tău spun: asa e viata; zadarnic încerci să o schimbi..... Până si suferinta imensă a marelui război, abia încheiat, este astăzi profanată de materialismul cel mai odios;
Pacea care asează soarta lumii e opera nevrednicilor care nu au luptat, ci s-au îngrăsat în război; nimic din dumnezeiasca frumusete a jertfei, a iubirii, a mortii, nu mai inspiră opera păcii;
Cei misei, cei trădători, au fost poftiti alături, ba mai sus, decât cei curati, cei credinciosi, cei drepti; o amară pretăluire pe arginti a început pentru sângele vărsat în lupte; biruintele trebuie răscumpărate cu banul văduvei si orfanului, iar cei care au câstigat biruintele stau tristi si muti, aiuriti de mânie, dati la o parte ca niste mesteri fără pricepere si fără pret, în vreme ce zarafii cântăresc în talgere: aurul Răsăritului, focul Carpatilor, grâul Dunării, codrii Muntilor.
Călcarea cuvântului dat e astăzi lege. Iar înăuntrul tării tale, nu vezi decât necinste, cătărare disperată către locurile cele mai de sus, goană după avere, murdărire a tuturor numelor curate de luptători fără frică împotriva răului, aprobare stupidă a multimii, dată nu celor care-i cer virtute, ci celor ce-i laudă viciile."
(Vasile Pârvan, "Datoria vietii noastre", 1919)
"Întreaga viată e murdărită de egoism, de interesul brutal, de utilitar. Milioane în jurul tău spun: asa e viata; zadarnic încerci să o schimbi..... Până si suferinta imensă a marelui război, abia încheiat, este astăzi profanată de materialismul cel mai odios;
Pacea care asează soarta lumii e opera nevrednicilor care nu au luptat, ci s-au îngrăsat în război; nimic din dumnezeiasca frumusete a jertfei, a iubirii, a mortii, nu mai inspiră opera păcii;
Cei misei, cei trădători, au fost poftiti alături, ba mai sus, decât cei curati, cei credinciosi, cei drepti; o amară pretăluire pe arginti a început pentru sângele vărsat în lupte; biruintele trebuie răscumpărate cu banul văduvei si orfanului, iar cei care au câstigat biruintele stau tristi si muti, aiuriti de mânie, dati la o parte ca niste mesteri fără pricepere si fără pret, în vreme ce zarafii cântăresc în talgere: aurul Răsăritului, focul Carpatilor, grâul Dunării, codrii Muntilor.
Călcarea cuvântului dat e astăzi lege. Iar înăuntrul tării tale, nu vezi decât necinste, cătărare disperată către locurile cele mai de sus, goană după avere, murdărire a tuturor numelor curate de luptători fără frică împotriva răului, aprobare stupidă a multimii, dată nu celor care-i cer virtute, ci celor ce-i laudă viciile."
(Vasile Pârvan, "Datoria vietii noastre", 1919)
