duminică, 18 decembrie 2016

Despre Anarhie si Religie

Putina analiza pe text ... 
Sa vedem cum incepe si cum se termina 
Incepe cu aceasta idee ...
Suntem din ce în ce mai siguri ,privind retrospectiv, că orice supremă instituție religioasă(indiferent de țară și confesiune) și ideile pe care le propagă sunt folosite în mod machiavelic de către mai-marii statului cu scopul de a-și atinge obiectivele de acaparare a puterii.
...si sa vedem cum se termina ...
Însă au existat cazuri în care religiile și practicile spirituale au fost atacate până la interzicere de puternicii vremii.Germania hitleristă,Rusia stalinistă,China maoistă și chiar România comunistă au dus un război susținut contra cultelor religioase.În contradicție cu ce am scris mai sus aceste guverne au văzut în religii cel mai mare inamic al lor.Nu le-au atacat pentru a păstra sănătatea mintală a cetățenilor la cote “înalte”,ci pentru că supușii vedeau în practicarea unei religii sau a unei alte manifestări spirituale o evadare din fața realității crude de zi cu zi.Deasemenea statul totalitar, care nu accepta niciun fel de adversar ,vedea în Isus,Dumnezeu sau orice alt sfânt un veritabil rival în lupta pentru mințile oamenilor.Dacă toți aceștia dispăreau dictatorii își puteau impune mult mai ușor voința asupra minților oamenilor.Acești tirani au înțeles ca masele devin ca o cocă în mâinile lor dacă le este distrusă orice speranță mai ales cea oferită de către religii.

Ce concluzie se poate trage ? ca religia fie ca e folosita de stat,
fie ca e interzisa tot rea este ? sau cum ? 
Mai departe ...
Îmi placeRăspunde111 minuteEditat
Horia Grancea Ca in toate materialele de propaganda ateista se începe cu religia in general si se ajunge treptat la creștinism ... 
"Însăși religia creștină prin chiar construcția ei transformă omul de rând într-un supus umil al statului.Faptul că religiile proclamă
 supunerea în fața unei divinități atotputernice numită Dumnezeu condiționează psihicul uman să accepte însăși ideea de autoritate și de supunere."
- Ce spune religia despre supunere ? 
pai spune ca omul nu trebuie sa stea in genunchi decat in fata lui Dumnezeu sau sa fie ROBUL LUI DUMNEZEU si sa nu aiba alti dumnezei in afara de DUMNEZEU adica sa nu recunoasca INTERMEDIARI in relatia sa cu Dumnezeu 
Ce mai inseamna a fi ROBUL LUI DUMNEZEU ? 
Ce face un rob ? asculta legile si ordinele stabilite de STĂPÂNUL SAU ! Deci omul ca rob al divinității trebuie sa accepte si sa respecte ORDINEA FIRII SI A LUMII ASA CUM E EA LĂSATĂ DE DUMNEZEU! 
- Ce o fi gresit in asta ? 
Religia indeamna omul la cunoasterea adevarului si la libertate nu la sclavie 
- Cautati adevarul si el va va elibera ! ... Aceasta e e esenta crestinismului 
- Iubiti-va intre voi asa cum Tatal din cer va iubeste ! 
... Adevar Libertate Iubire ca relatie intre oameni ! 
NU E VORBA DE SUPUNERE in fata nicmanui cu exceptia lui DUMNEZEU !
Îmi placeRăspunde13 ore
Horia Grancea ... Situația se agravează și mai mult în momentul în care apare un individ care își arogă puteri absolute în numele așa zisei divinități punându-se astfel în fruntea celorlalți
... in urma celor scrise mai sus asta se vede clar ca e o manipulare !
Constantinescu Sorin Această tendință o au dictatorii, încercând să se pună pe ei înșiși mai presus decât Dumnezeu. Tot asta a încercat și Lucifer și a fost aruncat în iad. Deci dictatorii sunt apropiați ai lui Lucifer și nu ai lui Dumnezeu! A avea însă un conducător autoritar, un om drept, care respectă legile și cere la rândul său respect pentru lege, reprezintă o binecuvântare pentru întregul popor iar Dumnezeu este de partea unui asemenea om și a poporului său!
Horia Grancea Constantinescu Sorin o binecuvantare pentru un popor de infirmi si de incapabili, care nu mai stiu sa fie proprii lor stapani si nu mai stiu sa traiasca cu adevarat liberi.
Constantinescu Sorin Una este însă libertatea ca popor și alta libertatea ca individ. Sunt doua probleme fundamental diferite! Nu putem vorbi de anarhie atunci când un popor dorește să fie liber!
Horia Grancea
Scrie un răspuns...
Horia Grancea .... Starea naturală a omului este anarhia adică libertatea totală necondiționată de existența unui conducător.Religiile ,prin propagarea ideii de autoritate manipulează omul de la starea sa naturală către sclavie (mai mult sau mai puțin pe față) sub conducerea unei autorități.
- Corect ! starea naturala a omului este LIBERTATEA TOTALA ! 
- numai ca in mod FALS articulul pune vina SCLAVIEI pe religie cand de fapt aceasta este doar vina CELOR CARE S-AU INTERPUS drept CONDUCĂTORI PRIN AUTORITATEA FORȚEI si nu prin FORȚA AUTORITĂȚII respectiv a puterii POLITICE ! 
- O PRIMA CONCLUZIE - 
Articolul ascunde adevăratul vinovat al stării de decădere sociala respectiv AUTORITATEA FORȚEI si transfera aceasta vina pe religie care de fapt este principala piedica in calea AUTORITĂȚILOR LUMEȘTI DE A ATINGE CONTROLUL DEPLIN... 
E clar acum al carui joc il face articolul printr-o abila manipulare !
Mai departe ...
Horia Grancea Inca ceva despre ANARHIE ... 
AUTORITATILE au distorsionat sensul acestui termen care in greaca inseamna AN ARCHOS = FARA STAPAN ! 
Ce înseamnă o societate FĂRĂ STĂPÂNI ? ... pai înseamnă o societate in care fiecare individ ESTE PROPRIUL SAU STAPAN si nu exista nicio alta autoritate INTRE EL SI DUMNEZEU ! 
Poate exista o astfel de societate ? DA ! si chiar au fost cazuri in istorie ...o astfel de societate de oameni liberi a fost cea a stramosilor noștri GEȚI ... dar iată cum istoria OFICIALA avea sa transforme libertatea in DEFECT ... iatac ce scrie Herodot pe actul de naștere al poporului nostru (act prin care EI luau act de existenta noastră atunci când EI au inceput sa scrie istorie NOI fiind mult mai vechi decât EI)
Citez ...
"Geţii (cărora romanii le vor spune daci) sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci". 
"După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrînt". 
- Iata cum o societate superioara de oameni liberi este prezentata drept una inferioara pentru ca nu aveau o ...SINGURA CONDUCERE ...iar in alta parte mai spune ca .. unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască pentru ca fiecare se crede rege ... 
exact ce spuneam 
- se știe ca la strămoșii noștri femeia era egala cu bărbatul iar sclavia era interzisa ... fapt ce pune un semn de întrebare pe teoriile lui Marx despre orânduirile imaginate de el ... dar asta e alta poveste.
Îmi placeRăspunde15 minuteEditat
Horia Grancea Cred ca acum este evident cine si de ce are tot interesul sa prezinte anarhismul ca pe raul suprem ca pe un haos general un infern cand in realitate este exact invers ...Spania in timpul războiului civil a cunoscut o forma de societate anarhista iar comunitățile trăiau într-o deplina armonie. 
Din păcate acum pentru a atinge acel ideal de organizare trebuie dusa o munca imensa de combatere a manipulării in care trăim, Si abia când fiecare dintre noi vom învăța sa fim proprii noștri stăpâni, fără sa dominam pe alții si fără sa ne lăsăm dominați si conduși abia atunci o astfel de lume va fi posibila si va asigur ca ea nu va fi un iad ci din contra un rai !
Dar sa vedem mai departe ...
Constantinescu Sorin Într-o societate ai și buni, și răi! Ce te faci însă atunci când apare anarhia și te vei lovi de cei care vor căuta să profite de această situație? Ei vor fura, vor viola după bunul plac și vor ucide fără nici o teama căci nu va exista nici o lege care să-i pedepsească!
Constantinescu Sorin O situație de genul acesta a început să prindă contur în vestul Europei. Imigranții musulmani fac tot ce vor pentru că s-a mers mult prea departe cu democrația și cu drepturile omului.
Horia Grancea Acolo nu opereaza anarhia ci ANOMIA adica neputina aplicarii LEGII
Horia Grancea Daca oamenii ar știi sa traiască liberi si independenți de niște autorități pretinse si ineficiente, ar stii sa isi stabilească siguri destinul si ar trai in armonie in final după ce criza produsa de autorități ar fi rezolvata.
Horia Grancea Oamenii care traiesc dupa o lege clara cea divina ii resping in mod natural pe cei care o calca ... in comunitatile antice nu exista pedeapsa cu puscaria ci OSTRACIZAREA = alungarea din comunitate ...ori traiesti ca noi ori pleaca dintre noi.
Horia Grancea
Scrie un răspuns...
Horia Grancea ... Însăși Biblia o spune pe șleau ,prin cuvintele lui Isus (a da Cezarului ce e al Cezarului) ,că trebuie să ne supunem autorității.În Romani 13 se spune că autoritățile care există în acel moment au fost stabilite de Dumnezeu.Probabil textul a fost scris de niște popi lingăi ai autorităților romane.O mai spunem încă odată:orice există în afara anarhiei este sclavie!Că este pe față sau pe ascuns nu contează…
- O alta interpretare ... o alta manipulare grosolana a textului biblic 
- Sensul corect este cel scris de atatea ori cand Iisus era intrebat daca este REGE spunea DA DAR REGATUL MEU NU ESTE IN LUMEA ACEASTA ...de aici se poate ajunge la interpretarea corecta a frazei DA CEZARULUI ce al cezarului si lui DUMNEZEU ce e al lui DUMNEZEU ... Adica omul trebuie sa traisca IN DOUA PLANURI cel material al CEZARULUI dar si in cel SPIRITUAL si trebuie sa respecte LEGILE DIN FIECARE PLAN. Asta nu înseamnă însă o supunere orbeasca in fata autorităților din lumea materiala ci din contra înseamnă sa le vadă la JUSTA LOR VALOARE !
Un ban ștanțat cu chipul CEZARULUI aparține cezarului si nu lui Dumnezeu.
Îmi placeRăspunde12 oreEditat
Horia Grancea Inca odată ...ceea ce se opune ordinii naturale NU ESTE RELIGIA ci autoritățile statului care si-ar pierde rolul si privilegiile auto stabilite.
Rolul religiei vine de la numele sau din latina unde RELIGO RELIGERE înseamnă A REFACE LEGĂTURA ! ... evident legatura naturala dintre OM si DIVINITATE asta înseamna RE Ligie...
Îmi placeRăspunde11 minEditat
Horia Grancea Nu are rost sa mai comentez restul paragrafelor pentru ca ar insemna sa repet cele spuse deja ...
Desi in aparenta articolul este in favoare societatii ANARHISTE pe care o prezita ca pe un ideal nebulos...DEFAPT este doar o MANIPULARE ATEISTA si in fav
oarea AUTORITĂȚILOR COCOȚATE LA PUTEREA statului si care vad în religia adevărată un inamic de temut. Si dacă nu au puterea dictatorilor de a o reprima atunci încearcă sa o corupa și sa o folosească. 
Dar nu religia este de vina pentru asta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu